Într-o vreme, stilul Loft era rezervat celor cu adevărat avangardiști. În ultimii ani, însă, a devenit extrem de căutat și de dorit atât de cei cu spirit artistic, cât și de cei care vor să trăiască un pic altfel.
Apartamentele Loft sunt, în general, construite în fostele clădiri industriale.
Industria imobiliară face distincție între hard-loft, foste spații industriale transformate în unele rezidențiale sau în studiouri, și soft-loft, clădiri noi, amenajate în stilul loft.
Caracteristicile stilului Loft
Design industrial pronunțat, spații deschise (open space), tavane înalte, plafoane boltite, ferestre supradimensionate, pereți din cărămidă și beton, podele din lemn sau ciment, conducte și grinzi ca elemente de decor – acestea sunt principalele trăsături ale unui interior Loft.
Diviziunea între spații în acest design este foarte fluidă și abia perceptibilă, parcelarea fiind realizată cu ajutorul culorilor, covoarelor sau a modului de aranjare a mobilei. Câteodată sunt folosiți pereți despărțitori din sticlă transparentă. Încăperile, foarte înalte, dispun de multe ori de un nivel superior.
Stilul Loft este caracterizat de ferestre masive, care permit luminii să umple frumos camera. În interiorul Loft este foarte importantă păstrarea temei utilităților de producție și de aceea conductele, ipsosul dur, pardoseala de lemn și grinzile masive nu trebuie să lipsească din decor. Acestora li se adaugă tehnologii moderne, oțel, crom, sticlă și suprafețe metalice.
Accesoriile și elementele de decor unice și neobișnuite (postere, picturi, fototapet, graffiti etc.) pot aduce o atmosferă specială, de libertate, interiorului.
Pereții
Simplu, brut, neprelucrat. Acestea sunt cele trei principii când vine vorba de pereți. Cărămidă, lemn, beton sau simulări ale acestora, printr-un tapet imitație, sunt bazele acestui stil deco. O cameră poate conține o combinație a celor menționate, spre exemplu finisaje de beton pentru zona de living și ziduri de cărămidă pentru dormitor.
Podeaua și tavanul
În ceea ce privește podeaua, varianta ideală este folosirea scândurilor masive de lemn. Foarte potrivite sunt și betonul sau piatra naturală. Culoarea podelei trebuie să fie discretă și simplă. Maro închis, negru sau gri, dacă preferați tonurile închise sau alb, bej, crem, dacă vreți să decorați în nuanțe deschise.
Tavanul trebuie să fie, de asemenea, simplu și cu un aspect nefinisat. Un plafon din lemn poate fi decorat cu grinzi de dimensiuni mari iar pentru tavanul din beton puteți folosi țevi, sisteme de ventilație sau orice alt accesoriu, cat timp este în nuanțe metalice, reci.
Mobila
Mobila folosită în decorările de interior Loft este o combinație de nou, vechi, rar, construcții metalice și din lemn
Una dintre caracteristicile designului mobilier este portabilitatea. În multe interioare Loft veți găsi mese și dulapuri pe roți, acestea permițând deplasarea și rearanjarea ușoară și rapidă.
În loc de pat puteți opta pentru o saltea așezată direct pe podea, pentru un look de studio pe care artistul l-a transformat în dormitor.
În loc de pat puteți opta pentru o saltea așezată direct pe podea, pentru un look de studio pe care artistul l-a transformat în dormitor.
Elemente de decor
Accesoriile și elementele de decor oferă personalitate încăperii. Aveți însă grijă să nu exagerați, una dintre caracteristicile principale ale stilului Loft fiind simplitatea.
Puteți folosi o imagine sau un citat preferat pentru decor, fie că alegeți varianta înrămată, poster sau fototapet.
Gândiți-vă la ce vă pasionează și încercați să introduceți asta în decor. Fiți creativi!
După cum spuneam, țevile reprezintă un element principal de decor iar posibilitățile de a le găsi o utilitate sunt nenumărate.